Articole din categoria Stiri Generale
Noutati it, Stiri Generale »
După ce Samsung a postat câteva avertizări în privinţă cu tehnologia 3D, a venit acum rândul celor de la Sony să ne avertizeze în legătură cu imaginile 3D.
Problemele pe care vizionarea în format 3D le poate aduce sunt legate în special de ochi. Se pare aşadar că această tehnologie poate să creeze un oarecare disconfort al vederii după un anumit timp. Bineînţeles că această problemă este întâmpinată doar la unele persoane, însă compania a ţinut să recomande un control la medicul oftalmolog înainte de vizionarea de astfel de filme sau …
Noutati it, Retrospectiva, Stiri Generale »
Am putea spune că săptămâna asta a fost una Google. Aceasta a început cu o veste bună pentru utilizatorii Android, care au aflat că au parte de cele mai multe aplicaţii gratuite şi de unul din cele mai mici preţuri medii pe aplicaţie. Au urmat apoi mai multe veşti din partea YouTube, care au anunţat serviciul Leanback , noua faţă a versiunii mobile a siteului, cât şi introducerea suportului pentru videoclipurile la rezoluţii 4K.
Veştile legate de Google nu s-au terminat însă aici, una dintre cele mai importante fiind cea că …
Noutati it, Stiri Generale »
Dupa o perioada de timp destul de lunga, astazi a venit vremea sa relansam forumul. Momentan duce lipsa de continut si bineinteles de membrii care sa ajute la crearea continutului. Sper ca intr-o zi sa ne mandrim cu un forum de cel putin 2000 de membrii si macar un sfert din ei sa fie activi zilnic.
Va asteptam pe toti acolo si va promitem ca vom face tot ceea ce ne sta in puteri sa va ajutam in problemele pe care le intampinati. Se poate observa cum multe persoane posteaza pe …
Noutati it, Stiri Generale »
Dupa 12 ani de existenta, revista XtremPC trecuse de la versiunea tiparita la mediul online. Au apelat la platforma wordpress pentru a face un site exceptional, au pregatit o serie de concursuri care au atras un numar foarte mare de cititori si au avut un forum ce numara pana la 15000 de useri.
In ochii mei, revista a fost un adevarat succes. Personal am fost abonat timp de 3 ani in vremea cand inca nu aveam internet. Ma delectam cu toate informatiile despre gadget-uri si jocurile din vremea respectiva. Din pacate redactia XtremPC …
Noutati it, Stiri Generale »
Probabil fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să nu introducă bateriile corect într-un mouse de exemplu. Ştiţi voi, părinţii ne-au învăţat când eram mici că trebuie introduse cu minus la minus si plus la plus. Microsoft vrea să ne scape de acest lucru şi vine acum în ajutorul nostru prin dezvoltarea tehnologiei InstaLoad, care permite dispozitivelor să funcţioneze indiferent cum am introdus bateriile.
Ca să luăm un exemplu, în cazul aparatelor cu două baterii vom avea posibilitatea de a alege între toate cele 4 combinaţii posibile, făcând astfel introducerea bateriilor o …
Internet, Noutati it, Stiri Generale »
eGazduireWeb sunt foarte bucurosi sa ne anunte o noua oferta speciala de gazduire web valabila in aceasta vara. Oferta este dedicata siteurilor mici cu viitor promitator si siteurilor deja mari care folosesc platforme de genul wordpress, joomla, magento, opencart s.a.
Spatiu pe disk: 12GB
Trafic lunar: 120GB
cPanel + Fantastico
Suport tehnic 24/7
Domeniu .com .net .info .org GRATUIT la plata anuala
Evenimente, Noutati it, Stiri Generale »
Telefoanele din zilele noastre, mai ales Smartphone-urile, se bazează mai mult pe cipuri de memorie decât pe mini hdd-uri. De asemenea, la unele nu poţi mări capacitatea memorieicum sunt Apple, şi anume iPhone sau iPad.
Pentru a putea crea tablete sau smartphone-uri care să aibă o capacitate mai mare de 32 GB sau 64 GB memorie, fabricanţii de memorie trebuie să creeze cipuri. Toshiba a fost prima firmă care a ieşit pe piaţă cu un cip de memorie destul de mare, această lansare fiind neaşteptată, având 128 GB, cu tehnologie încorporată …
Evenimente, Stiri Generale »
Deşi cei de la Microsoft nu vor să spună când vor lansa noul OS pentru server, anunţă faptul că nu va fi o lansare “minoră” cum a fost la alte versiuni.
Bob Muglia, anunţă că cei de la Microsoft se ţin de un program stabilit cu ani în urmă, lansând cam la fiecare 2 ani, un produs cu impact major.
Deşi Windows Server 2008, a fost completat anul trecut, ultima lansare de la Microsoft, este Windows 7, varianta server. Acesta fiind neîncheiat ca proiect, spre deosebire de alte proiecte de la Microsoft.
Cei …
Gadgets, Stiri Generale »
Am dat comanda de pizza, cola e rece si asteptam sa inceapa prezentarea lui Steve Jobs de la WWDC. Am scris cate ceva despre aceasta conferinta si ce ne asteptam sa aflam in articolul “La ce sa ne asteptam de la noul iPhone”. Sa vedem dacă primim ceea ce aşteptam cu toţii…
Intre timp aflam ca e multa lumea la WWDC, lucru care era si normal mai ales ca toate biletele au fost vandute.
Stiri Generale »
Pe 7 va avea loc WWDC (WorldWide Developer Conference) la San Francisco si bineinteles ca Steve Jobs are de facut un anunt destul de important. Cam toti banuiesc ca este vorba despre noul model de IPhone, model de care s-a tot discutat deoarece acesta a ajuns in mainile celor de la Gizmondo dupa ce unul din inginerii de la Apple l-a pierdut intr-un bar (era ziua lui si era la baut).
Apple se pare ca este pe val cu anunturile si se pare ca noul IPhone va fi ceva foarte cautat. Multe “probleme” sunt rezolvate cu acest model nou si cred ca va face pe multi fericiti.


